Cu prilejul celor 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial şi al evenimentelor din anii următori dedicate luptelor eroice de la Mărăşeşti din vara anului 1917 Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea lansează site-ul memorielocalavrancea.ro

Acesta îşi propune crearea unei arhive electronice, în scopul de a valorifica unele surse istorice mai puţin cunoscute, de a susţine implicarea comunităţii, alături de bibliotecă, în reconstruirea imaginii trecutului nostru, precum şi pentru a asigura celor interesaţi, accesul la această arhivă astfel constituită.

Prin acest proiect, Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea doreşte să contribuie la identificarea unor noi surse documentare autentice, la dezvoltarea memoriei locale şi la optimizarea accesului la aceasta pentru toate categoriile de public interesate, doreşte, de asemenea, să-i omagieze pe eroii ţării noastre, deopotrivă ai Vrancei, pe urmaşii acestora care le-au păstrat vie amintirea, dar şi să-şi exprime recunoştinţa faţă de personalităţile istorice ale epocii amintite.